Care-i treaba cu fricile? De unde pornesc ele, când le-am simțit pentru prima dată și oare cum ar fi fost viețile noastre dacă măcar o parte dintre ele nu ar fi existat? Poate că eu nu îmi mai amintesc cum arătau fricile mele din copilărie, dar știu cu siguranță că sunt cu mine de mult timp.
Gestionarea propriilor frici și vindecarea traumelor sunt esențiale în dezvoltarea noastră ca ființe umane sănătoase și, implicit, a societății din care facem parte. Acest lucru, însă, devine din ce în ce mai dificil de realizat din cauza mediului care ne suprasolicită și a ritmului alert al vieții cu care ne-am obișnuit. Astfel, nu doar că nu luăm măsurile necesare în ceea ce privește propriile gânduri și emoții, dar de cele mai multe ori nici nu reușim să le identificăm pe cele care necesită atenția noastră.
Am început acest proiect cu gândul la propriile frici și la felul în care m-au schimbat de-a lungul timpului, cu regretul că mediul ne învață prea puțin despre cum să facem față evenimentelor traumatice și cu speranța că va reprezenta o motivație în plus pentru noi, ca adulți, să învățăm să-i ascultăm cu adevărat pe copii atunci când ne lasă să pășim în minunata lor lume interioară.
Prin exercițiul propus i-am rugat pe copii să își imagineze temerile sub forma unor personaje. Mi-au povestit în scris despre fricile-personaje, iar eu le-am dat formă, ilustrându-le. În acest fel, nu doar că au intrat în contact cu temerile lor, dar au reușit să le exteriorizeze, să le discute cu părinții lor și să le perceapă printr-un nou filtru, de data aceasta unul creativ.
Descrierile pe care le vei întâlni în proiectul „Frica nu are păr” ne amintesc cât de complexă și de fascinantă este lumea privită prin filtrul imaginativ al copiilor, dintr-o perspectivă diferită – cea a fricii.
Copiii au multe frici, iar părinților le e greu să-și dea seama cât de copleșiți de propriile emoții pot fi aceștia. Deseori e ca și cum am uitat că și noi am fost copii. Ne-am obișnuit să fugim de propriile frici pentru că nu ne place să stăm cu ele și să le privim în față. Încercăm să le explicăm celor mici că nu trebuie să le fie frică. Pentru mulți părinți, ideea că cei mici ar putea suferi de anxietate este de neconceput și, de aceea, uneori nu fac față momentelor dificile prin care trec aceștia.
Am întâlnit mulți părinți care cred că așa cum au supraviețuit ei în diferite situații vor supraviețui și copiii lor. Consideră că angoasele acestora sunt niște mofturi, exagerări, sau moduri de a atrage atenția – deci, ceva ce nu trebuie băgat prea mult în seamă. Este adevărat că acest lucru se întâmplă, dar asta se datorează sistemului nervos adaptat în vederea supraviețuirii speciei, responsabil să ne apere în caz de pericol. Cu toate acestea, există o diferență imensă între a supraviețui și a trăi frumos, pe deplin întregi. Frica aduce cu sine blocaje, iar în timp, fără o susținere adecvată, pierdem contactul cu noi înșine și cu lumea din jur.
Această carte vine în sprijinul părinților, al consilierilor și al profesorilor cu 6 tehnici psihosomatice practicabile atât de adulți, cât și de copii, care ajută la ameliorarea stărilor emoționale copleșitoare. Acestea facilitează descărcarea tensiunii din sistemul nervos prin liniștirea în primul rând la nivel corporal, pentru a putea ajunge la starea anterioară situației înfricoșătoare. Exercițiile contribuie la diminuarea stresului și previn apariția eventualelor simptome post-traumatice.
